Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală continuă implementarea activităților prevăzute în Planul de Creștere, orientate spre sprijinirea fermierilor și consolidarea serviciilor de consiliere agricolă.
În prezent, 17 fermieri, inclusiv o cooperativă, beneficiază de consiliere pe întreg ciclul de producere, cu sprijinul consilierilor agricoli. Intervențiile sunt adaptate etapelor de producere și vizează îmbunătățirea proceselor tehnologice și creșterea performanței fermelor.
În paralel, 11 fermieri participă la un program de mentorat, ghidați de fermieri cu experiență, accentul fiind pus pe transferul direct de cunoștințe practice.
Totodată, este în desfășurare programul de formare a consilierilor agricoli, care reunește 38 de cercetători, contribuind la dezvoltarea capacităților de consultanță în sector.
Pe componenta de acces la finanțare, CCAR este la etapa de organizare a Târgului Finanțatorilor pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală – AgroFin Moldova, ediția a II-a care va avea loc în zilele de 19 mai (Chișinău), 26 mai (Bălți) și 4 iunie (Cahul).
Activitățile sunt parte a Programului de creștere, implementat de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, prin intermediul CCAR, și contribuie la dezvoltarea Sistemului de Cunoștințe și Inovare în Agricultură (AKIS), prin conectarea actorilor relevanți, cercetare, educație, consultanță și fermieri, într-un sistem funcțional.