18 fermieri din raionul Cimișlia au finalizat cu succes programul de formare continuă „Crescător autorizat de ovine și caprine”, organizat de Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei și Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni. Programul a fost finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), fiind dedicat pregătirii crescătorilor pentru a răspunde cerințelor actuale din domeniu.
Conceput pentru a sprijini fermierii în obținerea certificării oficiale, cursul a urmărit dezvoltarea competențelor profesionale și implementarea unor practici moderne și sustenabile în creșterea ovinelor și caprinelor. Programul a inclus:
Pregătire teoretică privind metodele eficiente de creștere și întreținere a animalelor;
Ateliere practice pentru organizarea și optimizarea proceselor de producție la fermă;
Dezvoltarea unui plan individual adaptat nevoilor fiecărui participant.
Toți cei 18 participanți au susținut cu succes evaluarea finală, care a inclus teste teoretice și prezentarea planului individual de dezvoltare a fermei.
Felicitări participanților pentru implicare și rezultate excelente!


