Specialiștii avertizează asupra riscului apariției fluturelui Gama (Autographa gamma), un dăunător migrator semnalat deja în România și posibil activ în perioada următoare și pe teritoriul Republicii Moldova.
Acest fluture este un dăunător polifag, capabil să atace o gamă largă de culturi: leguminoase (mazăre, lucernă, soia), legume (salată, varză, cartof, fasole), dar și cereale și plante tehnice precum floarea-soarelui. Preferă plantele cu frunze late și se dezvoltă rapid în condiții de temperaturi ridicate.
Fluturii au dimensiuni medii și sunt activi atât ziua, cât și la amurg, depunând ouăle pe partea inferioară a frunzelor. Larvele pot produce pagube considerabile, consumând țesutul vegetal și afectând direct producția.
Recomandare: Specialiștii în domeniul protecției plantelor recomandă monitorizarea atentă a culturilor în această perioadă.