CCAR și MAIA au avut o întrevedere cu Centrul Leton de Consultanță și Formare Rurală
CCAR și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare au avut o întrevedere de lucru cu Centrul Leton de Consultanță și Formare Rurală, dedicată consolidării cooperării instituționale și avansării procesului de dezvoltare a Sistemului de Cunoștințe și Inovații Agricole (AKIS) în Republica Moldova.
În cadrul ședinței au fost discutate așteptările părților implicate, rolurile instituționale ale actorilor relevanți, prioritățile-cheie pentru perioada următoare, precum și revizuirea planului de activități și ajustările necesare pentru o implementare eficientă. Totodată, participanții au convenit asupra următorilor pași pentru activitatea grupului de lucru.
Un subiect aparte al discuțiilor a vizat rolul actual al consilierilor agricoli în implementarea AKIS. CCAR a prezentat situația actuală a serviciilor de consiliere agricolă din Republica Moldova, fiind analizat modul în care consilierii sprijină astăzi fermierii, cooperarea acestora cu actorii din cercetare și inovare, dar și principalele provocări și necesități care trebuie abordate pentru ca sistemul AKIS să devină funcțional și eficient.
În perioada următoare, cooperarea va continua prin implementarea mai multor activități, inclusiv suport tehnic pentru dezvoltarea sistemului AKIS, un program de formare a formatorilor (ToT) pentru formarea experților AKIS, precum și consolidarea parteneriatului instituțional dintre CCAR și Centrul Leton de Consiliere Agricolă, prin schimb de experiență și expertiză.
Suportul oferit procesului de dezvoltare a Sistemului AKIS în Republica Moldova este oferit prin intermediul Inițiativei Echipa Europa „Sistemele Agroalimentare Sustenabile”, finanțată de Uniunea Europeană și Republica Cehă, implementată de CzechAid și Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu Centrul Leton de Consultanță și Formare Rurală (LRATC).

